Înscriere masterat Universitatea București (UNIBUC), calendar admitere 2025. Master FLLS

  • Data publicare pe website: 2025-04-04

Text știre

ADMITERE 2025



Preadmiterea și admiterea pentru Programul de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii (studii universitare de masterat, cu durata de 2 ani, la zi) se desfășoară prin concurs de dosare şi interviu (pe baza bibliografiei de concurs). Numărul și distribuția locurilor (buget și taxă) vor fi anunțate în cursul lunii aprilie.

Probe admitere masterat 2025:
  • Evaluarea dosarului: C.V. și scrisoare de intenție în limba română depuse la înscriere (10%)
  • Interviu pe baza bibliografiei de concurs (90%)


  • Pentru sesiunile din iulie și septembrie, probele și bibliografia de concurs rămân aceleași. Calendarul pentru cele două sesiuni va fi disponibil începând cu luna aprilie.

    PREADMITERE: MAI 2025

    La preadmitere pot candida studenți din ani terminali ai programelor de licență sau absolvenți ai unui program de licență din anii anteriori, care doresc obținerea prin preadmitere a unui loc pentru studii de masterat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.
    Pentru validarea și înmatricularea candidaților preadmiși, este necesară promovarea examenului de licență până la data prevăzută pentru înmatriculare.

    Calendar preadmitere
    Înscrieri: 5-14 mai 2025
    Interviu: 23 mai, ora 12.00*
    Afișarea rezultatelor provizorii: 26-27 mai 2025
    Confirmarea locului: După susținerea examenului de finalizare a studiilor de licență și obținerea adeverinței de licențiat
    * Candidații vor primi detaliile privind locul desfășurării interviului după înscriere, prin e-mail.

    Citește toate detaliile accesând pagina de admitere masterat 2025